sâmbătă, 28 august 2010

Cu morţii la conducere! Merge şi aşa…

Că România este ţara tuturor posibilităţilor, nu mai e un secret pentru nimeni. Dar chiar la a pune pe funcţie de conducere un … MORT, asta întrece orice închipuire de-a mea.

Nu este nici o gluma macabră, nici vreo farsă pentru familia omului decedat în urmă cu mai bine de 10 luni.

Pentru ca totul să fie perfect, pentru a nu uita cireaşa de pe tort, totul s-a întamplat la cel mai înalt rang, la Ministerul Agriculturii.

Radu Gheorghe a decedat în urmă cu zece luni, la trei luni după ce a fost demis din funcţia de director economic din cadrul Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Cu toate acestea, reprezentanţii Ministerului Agriculturii l-au repus în funcţie în urma hotărârii unei instanţe de judecată.

Se întâmplă la Călăraşi. În România secolului 21.

DECÂT ATÂT!!!