marți, 30 martie 2010

Bătaie de joc sau doar minte puţină?

De unde lăudam zilele astea autorităţile că municipiul nostru înfloreşte, că pe peste tot vezi angajaţi ai firmelor contractate de primărie care muncesc, sapă straturile, vopsesc stâlpii, pun borduri, astupă gropile şi aşa mai departe, toate astea bune sunt aproape şterse cu buretele de o decizie absolut uimitoare.
ÎN BRAŞOV SE VA CIRCULA CU 45 KM/H.

Mi se pare absolut aberant!!! Numai ca idee şi deja mi se face greaţă. Nu ştiu de ce, îmi dă sentimentul că primarul nostru preaslăvit vrea să iasă din nou în evidenţă. Cred că a cam intrat într-un con de umbră şi nu ştie ce să mai facă să mai audă ţara de el.

Cum se poate ca într-un oraş ca al nostru, cu un trafic sistematizat pentru fluidizare, în care s-au făcut eforturi pentru acest lucru, să se vină acum cu beţe în roate sau mai exact cu frâne la roţi?

Aş fi foarte curioasă dacă Scripcaru, sau vreunul de la poliţie, sau vreun consilier local, merge cu 45 de km/h când traficul nu este aglomerat.

Auzi motiv!!! Să reducă zgomotul ambiental. Păi stimaţilor, maşina mea, furia mea roşie, veche de 22 de ani, face zgomot mai mare la viteza aia. De ce? Pentru că, pe încercate, la 45 km/h sunt între viteze. Este subturată sau prea turată, deci... am de ales. Ori îmi fac maşina mea praf, ori fac zgomot şi mai mare.

Şi să nu aud comentarii de genul: ia-ţi maşină mai bună! La aşa ceva nu pot să dau decât un singur răspuns: dacă îmi daţi voi bani de alta, îmi iau.

VEZI AICI DE CE VOR CONSILIERII SĂ ADOPTE ACEASTĂ HOTĂRÂRE

DECÂT ATÂT!!!

miercuri, 24 martie 2010

Visele mele ........

Un gând fugar mi-a străbătut mintea. Iniţial nu l-am băgat în seamă, dar s-a întors şi e al dracului de insistent. Deşi câteodată mă mai amăgeşte cu plecarea, stă după colţ şi pândeşte un moment de neatenţie ca să se poată strecura din nou în mintea mea. Aş pleca, aş fugi de el cât m-ar ţine picioarele! Aş pleca .... şi totuşi nu prea ....

Aş vrea să zbor alături de rândunici, aş vrea să mă târăsc ca o omidă şi să cunosc secretele ei, aş vrea să străbat munţii şi marea cu viteza gândului, aş vrea să vizitez şi să văd toate minunile lumii. Mai ales pe cele neştiute decât pe cele ştiute.



Mi-e dor de vuietul mării, mi-e dor de pescăruşi, mi-e dor de răsăritul şi mai ales de apusul soarelui în mare. Nisip, scoici care îmi înţeapă tălpile goale şi pielea mea arsă de soare. Mi-e dor de pielea mea bronzată, de razele fierbinţi care mă gonesc în mare şi de briza de la lăsarea întunericului. Şi revin cu picioarele pe pământ şi cu capul în nori, cum sunt eu de obicei.



Hmmmm, ce bine a fost să visez :P

DECÂT ATÂT!!!

luni, 8 martie 2010

Pentru cine se simte femeie (nu facem discriminare)

Nu am timp prea mult astăzi aşa că prefer să fiu scurtă şi concisă. Fetelor, femeilor, mamelor şi bunicilor din toată lumea, vă urez să aveţi parte de cea mai frumoasă primăvară din viaţa voastră.

Dacă vezi că soarele-ţi râde prin păr, dacă simţi miros de ghiocei, dacă auzi ciripit de păsărele, atunci înseamnă că trăieşti o nouă primăvară…pe care ţi-o doresc cu mult mai frumoasă decât precedentele!!!!“ (sau că ai început să înnebuneşti pentru că şi păsările au făcut cale întoarsă spre ţările calde din cauza temperaturilor astea).




Vă pup, vă sun eu :))

DECÂT ATÂT!!!