E o nebunie, un vârtej al vieţii din care nu putem ieşi. Încercăm din răsputeri. Când zicem că am scăpat, gata, suntem liniştiţi … cineva apare cu un rânjet satisfăcut în faţa ta şi îţi arată că de fapt te-ai minţit singur. Ai crezut doar că ai reuşit să te smulgi din tornada în care ai fost prins. Doar o iluze, doar imaginaţia ta bolnavă ţi-a spus asta… nimic altceva.
„Unii spun că viaţa e o luptă, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câştigat sau a pierdut”, spune Tudor Chirilă în cea mai realistă melodie despre viaţă, „Scrisoare către Făt Frumos”. Cât de uşor şi deprimant e să te gândeşti la viaţă după ce asculţi piesa asta. Atât de simplă şi atât de plină de înţeles. Atât de reală şi totuşi atât de greu de exprimat.
Cu toţii ne luptăm. Şi ne luptăm …. Şi ne luptăm…. Şi pentru ce? E oare cineva fericit tot timpul? Există cineva care poate spune cu mâna pe inimă că a avut întotdeauna o viaţă cu adevărat fericită, lipsită de probleme, lipsită de griji? Cu siguranţă, nu! Dar cum am putea să ne mai bucurăm de ceva dacă ne-ar fi întotdeauna bine. Albul nu ar fi alb, dacă nu ar exista negrul, lumina nu ar fi lumină, dacă nu ar exista întunericul şi fericirea nu ar avea nume, dacă nu ar exista tristeţe. Aşa că ……
Zâmbiţi şi veseliţi-vă!!!! Mâine va fi mai rău!
DECÂT ATÂT !!!
marți, 23 iunie 2009
luni, 22 iunie 2009
Un ridicol ce este la rândul lui ....… ridicol!!!!
Ne legăm unii de alţii cu sfori invizibile. Avem impresia că noi ne aparţinem numai nouă şi ceilalţi … tot nouă. Că toată lumea ne aparţine. Ne amăgim degeaba. Nici măcar noi nu ne aparţinem. Suntem doar un cumul de idei, doar nişte gânduri care trec mai repede ca vântul. Crede cineva că îşi va mai aduce cineva aminte de noi, mai mult de … hai să exagerez puţin pentru că unii poate îşi vor cunoaşte nepoţii … 20 de ani după ce murim? O să spuneţi că Einstein, Picasso, Kant sau alţii asemeni lor, au rămas în istorie (bine, bine … şi Andreea Esca pentru cine a vrut-o în cartea de istorie )). Da! Au rămas în istorie, dar uitaţi-vă în jurul vostru. Nu!!!… Mai bine întrebaţi pe oricare de lângă voi cât de multe ştie despre oricare dintre ei? Vă spun eu cât ştiu 99,99999 % dintre cei câţiva care sunt mai citiţi: a fost om de stiinţă sau pictor sau scriitor, sau … depinde despre cine întrebi. Mai mult? În nici un caz. Ştie cineva prin ce greutăţi au trecut? Dacă au fost huliţi sau iubiţi de cei din jur? Dacă au fost căsătoriţi, divorţaţi, burlaci, homosexuali sau lesbiene? Dacă au avut şi alte pasiuni decât cele în care s-au făcut remarcaţi? Poate doar cei care au avut şi ei o pasiune să studieze despre asta, dar nici despre ei nu ştie nimeni nimic. Unde mai pui că, dacă îl întrebi pe un licean de acum cine este Picasso, te întreabă eventual dacă e manelist sau are maşină mai „bengoasă” ca a lu’ tac’su. Totul e deja de-a dreptul ridicol. Un ridicol ce este la rândul lui… ridicol!!!
DECÂT ATÂT!
duminică, 21 iunie 2009
Cine nu are un bătrân ... să nu-i mai vorbească de rău!!!
Iacătă că n-am murit, sunt bine sănătoasă şi cu mult chef de scris. Şi de parcă nu mi-ar ajunge scrisul de la muncă, m-am hotărât să mă reapuc de scris pe blogul ăsta pe care l-am cam dat uitării de mai bine de 4 luni. WOW!!! Abia acum îmi dau seama cât a trecut :)) Ce-i drept am reînceput şi la insistenţele unora, nu dăm nume că e strict secret.
ENJOY!!! După ce citiţi mă puteţi înjura, critica, puteţi scrie ce vreţi voi de rău sau de bine despre postări şi pe cuvânt de .... ziarist că nu mă supăr. Nici măcar dacă faceţi ATAC LA PERSOANA MEA PROPRIE ŞI PERSONALĂ :)) atâta timp cât e în limite decenţei.
Trăim nişte vremuri pe care bunicii noştri nici nu şi le imaginau. Ne mai miram că bătrânii de lângă noi îşi fac cruce din 3 în 3 minute când merg pe stradă? Păi mie îmi vine să îmi fac cruce din 3 în 3 secunde. Ne mai mirăm că au ochii trişti când sunt „în societate”? Eu am ochii trişti încontinuu pentru că în jurul meu urlă manelele – un model clar de incultura, de degradare maximă, de cuvinte care nu mai respectă nici o urmă de bun simţ, de gramatică, de limba română, sfidează orice urmă de inteligenţă şi bagă din ce în ce mai mulţi în întunericul inculturii. Am ochii trişti pentru că nu mai văd bătrâni fericiţi, zâmbind, doar atunci când primesc un cuvânt bun şi se mai simt şi ei puţin… măcar puţin …. bagaţi în seamă. În nici un caz stimaţi, apreciaţi pentru viaţa pe care au dus-o numai ei ştiu cum, pentru ce ne-au lăsat nouă, celor mai tineri. Aaa, nu!!! Despre asta nici nu se poate aminti.
Aud în jurul meu doar: „M-am săturat de boşorogi. Toată ziua se plimbă cu autobuzul că nu ai loc de ei. Da tuh, ştiu! De la 6 dimineaţa ei sunt în autobuz, parcă sunt proşti. Îi caută moartea pe acasa şi ei se plimbă cu autobuzul, că doar au gratuit” sau „Aoleu am stat la o coadă de am înnebunit să îmi plătesc factura că era plin de mumii. Se duc şi stau la cozi de la prima oră. Nu scapi nicăieri de ei”.
Aşa e, nu scapi nicăieri de ei. Şi TU vei ajunge la vârsta lor. Şi alţii vor dori să scape de tine! Ce te vei face atunci? Zici că tu niciodată? Mai gândeşte-te. În locul celui pe care îl înjuri acum, vei fi tu….peste numai o clipă. Că doar atât e viaţa ta. O CLIPĂ. Cei pe care îi înjuri acum, dacă te uiţi mai bine, ar putea fi bunicii sau părinţii tăi, cei care ţi-ai schimbat şi spălat de 10 ori pe zi scutecele, că pe atunci nu exista PAMPERS, cei care nu au dormit nopţi în şir pentru că erai bolnav, cei care au muncit zi şi noapte ca să aibă ce să îţi dea de mâncare ţie, pentru că ei se obişnuiseră să trăiască mai mult cu aer. Şi au făcut totul cu dragoste. Cu multă dragoste!!!
Ai avut noroc de părinţi mai bogaţi? Bravo ţie (sau lor), dar nu îi dispreţui pe cei care nu au avut tot ce şi-au dorit, cei care au muncit din răsputeri la firma părinţilor tăi, tocmai pentru a-i merge bine familiei tale şi a avea si el parte de puţin din multul familiei tale, ca să aibă cu ce îşi hrăni copiii. Acei copii care acum sunt prietenii tăi, alături de care petreci în cluburi şi baruri.
Nu încerc să schimb lumea. Ştiu că nu voi putea. Ştiu că sunt unii care se vor gândi că am îmbătrânit înainte de vreme, că am ajuns să gândesc că la 70 de ani sau că parcă sunt o profesoară „a dracului” care vrea să îşi plictisească elevii cu lecţii stupide despre viaţă. RECUNOSC!!! EU SUNT ACEEA! Moooaahahahahahahaha )
DECÂT ATÂT!!!!
ENJOY!!! După ce citiţi mă puteţi înjura, critica, puteţi scrie ce vreţi voi de rău sau de bine despre postări şi pe cuvânt de .... ziarist că nu mă supăr. Nici măcar dacă faceţi ATAC LA PERSOANA MEA PROPRIE ŞI PERSONALĂ :)) atâta timp cât e în limite decenţei.
Trăim nişte vremuri pe care bunicii noştri nici nu şi le imaginau. Ne mai miram că bătrânii de lângă noi îşi fac cruce din 3 în 3 minute când merg pe stradă? Păi mie îmi vine să îmi fac cruce din 3 în 3 secunde. Ne mai mirăm că au ochii trişti când sunt „în societate”? Eu am ochii trişti încontinuu pentru că în jurul meu urlă manelele – un model clar de incultura, de degradare maximă, de cuvinte care nu mai respectă nici o urmă de bun simţ, de gramatică, de limba română, sfidează orice urmă de inteligenţă şi bagă din ce în ce mai mulţi în întunericul inculturii. Am ochii trişti pentru că nu mai văd bătrâni fericiţi, zâmbind, doar atunci când primesc un cuvânt bun şi se mai simt şi ei puţin… măcar puţin …. bagaţi în seamă. În nici un caz stimaţi, apreciaţi pentru viaţa pe care au dus-o numai ei ştiu cum, pentru ce ne-au lăsat nouă, celor mai tineri. Aaa, nu!!! Despre asta nici nu se poate aminti.
Aud în jurul meu doar: „M-am săturat de boşorogi. Toată ziua se plimbă cu autobuzul că nu ai loc de ei. Da tuh, ştiu! De la 6 dimineaţa ei sunt în autobuz, parcă sunt proşti. Îi caută moartea pe acasa şi ei se plimbă cu autobuzul, că doar au gratuit” sau „Aoleu am stat la o coadă de am înnebunit să îmi plătesc factura că era plin de mumii. Se duc şi stau la cozi de la prima oră. Nu scapi nicăieri de ei”.
Aşa e, nu scapi nicăieri de ei. Şi TU vei ajunge la vârsta lor. Şi alţii vor dori să scape de tine! Ce te vei face atunci? Zici că tu niciodată? Mai gândeşte-te. În locul celui pe care îl înjuri acum, vei fi tu….peste numai o clipă. Că doar atât e viaţa ta. O CLIPĂ. Cei pe care îi înjuri acum, dacă te uiţi mai bine, ar putea fi bunicii sau părinţii tăi, cei care ţi-ai schimbat şi spălat de 10 ori pe zi scutecele, că pe atunci nu exista PAMPERS, cei care nu au dormit nopţi în şir pentru că erai bolnav, cei care au muncit zi şi noapte ca să aibă ce să îţi dea de mâncare ţie, pentru că ei se obişnuiseră să trăiască mai mult cu aer. Şi au făcut totul cu dragoste. Cu multă dragoste!!!
Ai avut noroc de părinţi mai bogaţi? Bravo ţie (sau lor), dar nu îi dispreţui pe cei care nu au avut tot ce şi-au dorit, cei care au muncit din răsputeri la firma părinţilor tăi, tocmai pentru a-i merge bine familiei tale şi a avea si el parte de puţin din multul familiei tale, ca să aibă cu ce îşi hrăni copiii. Acei copii care acum sunt prietenii tăi, alături de care petreci în cluburi şi baruri.
Nu încerc să schimb lumea. Ştiu că nu voi putea. Ştiu că sunt unii care se vor gândi că am îmbătrânit înainte de vreme, că am ajuns să gândesc că la 70 de ani sau că parcă sunt o profesoară „a dracului” care vrea să îşi plictisească elevii cu lecţii stupide despre viaţă. RECUNOSC!!! EU SUNT ACEEA! Moooaahahahahahahaha )
DECÂT ATÂT!!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)