duminică, 8 februarie 2009
Viata ca un circ!!!
“Tara, tara, vrem ostasi!”, “Cine nu-i gata il iau cu lopata”, “1,2,3 la perete stai”. Asta auzeam in fiecare zi a copilariei. Jocuri, suparari mari pentru ca nu eram intotdeauna cei mai buni. Jocurile de atunci s-au transformat in adevarate lupte in ziua de azi. Supararile care atunci pareau cele mai importante din lume, par acum doar …. alte jocuri de copii. Unii se intreaba daca Dumnezeu se joaca cu noi in anumite momente. Eu m-as intreba daca noi ne jucam de-a Dumnezeu. Avem impresia ca suntem cei mai importanti, ca fara noi lumea nu ar avea un sens, o directie. ) Glume proaste! Cu sau fara noi lumea e aceeasi, cu sau fara noi, viata merge mai departe, cu sau fara noi vor exista in continuare invinsi si invingatori, rai si buni, ingeri si demoni. Ceea ce nu pot eu intelege este insa: cei care ajung la maturitate cu sufletul impietrit sunt cei care au avut o copilarie nefericita? Cei care au fost marginalizati de ceilalti copii cand venea vremea jocurilor? Cei care nu au fost lasati de parinti sa iasa afara sa se joace cu ceilalti copii? Sau … pur si simplu asa s-au nascut? Cu suflete mici, in care nu a mai incaput si partea buna a vietii. Si pana la urma sunt de inteles si ei. Si-au gasit o directie: cea a raului! Si se tin de ea!. Si acum, sincer: se considera vreunul dintre voi cu adevarat bun? Daca da, acela se minte singur infiorator de mult. Grow-up!!! NU EXISTA INGERI PE PAMANT!!!!!!!! TOTUL E DOAR UN MARE CIRC! Cu oameni care isi joaca fiecare personajul si cu animale dresate sa asculte de aceia care au biciul in mana.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
"Ai trudit visând ani de zile copile
RăspundețiȘtergereSă obții ce altul ia într-o zi pe pile;
Nu-ți dorești să știi vre-una din meserii,
Când tații se sting săraci, muncind zi de zi[...]
Totul pare mare atunci când ești mic,
Nu-i nimic
Totul pare de neatins,
Nu te lăsa învins;
Vorbesc de pace, și-arata armele;
Cum ... cand toti trebuia să fim egali din naștere"
Servus Paula...
RăspundețiȘtergereSă fie oare totul irecuperabil pierdut, mai ales pentru noi cei care constatăm răutatea altora şi a noastră? Să zicem că noi încercăm să fim buni şi reuşim un pic... şi zicem că suntem salvaţi. Este suficient însă să asistăm doar la beteşugurile morale ale celorlalţi, sau, mai rău, la cele psihice? Nu e prea puţin? Nu e ca şi cum şi noi ne-am ratat prezenţa pe scena asta comună?
Mă bucur să te citesc
Cele bune
Flavius
http://flaviusobeada.wordpress.com/
Daca esti intreg, daca esti puternic, daca esti destept si mai ales daca esti intelept ca sa poti intelege termenii de relativitate , echilibru si masura, ei atunci poti fi bun.Apoi trebuie sa constientizezi ca binele la fel ca si raul este o notiune puternica si trebuie dramuita atent si folosita doar acolo unde e cazul si cind e cazul. Altfel nu ajuta la nimic si nimanui.Cu raul e simplu, el curge oricum in jur fara discriminare si din toate partile. Optimismul exagerat iti poate afecta sanatatea, dar pesimismul o va face sigur. Ce-ai spune de exemplu de un optimism moderat?
RăspundețiȘtergereApar la tine pe blog cu oarecare întârziere şi cu o dispoziţie nu tocmai optimistă (scuze!).
RăspundețiȘtergereOamenii nu sunt nici buni, nici răi. Oamenii sunt produse ale societăţii; cum îi educăm, aşa îi avem.
Unii suferă de complexul inferiorităţii şi acţionează în consecinţă. Drept exemplu, îi avem pe Hitler şi Beethoven (a se observa cum respectivul complex a influenţat cazul fiecăruia în parte).
Poate că ţine de lipsuri, poate că ţine de faptul că ai mai mult decât ştii să foloseşti. Poate că oamenii răi nu sunt nimic altceva decât nişte copii care cer atenţia ce le-a fost negată de-a lungul anilor.
Sincer, mă consider un om rău, deşi poate că nu fac tot ce aş putea. Nu m-am născut aşa, sunt un simplu produs de linie, asamblat pe banda rulantă şi aruncat într-o cutie pe care nu se ştie sigur dacă o va deschide cineva vreodată.