Visele mele ........

Un gând fugar mi-a străbătut mintea. Iniţial nu l-am băgat în seamă, dar s-a întors şi e al dracului de insistent. Deşi câteodată mă mai amăgeşte cu plecarea, stă după colţ şi pândeşte un moment de neatenţie ca să se poată strecura din nou în mintea mea. Aş pleca, aş fugi de el cât m-ar ţine picioarele! Aş pleca .... şi totuşi nu prea ....

Aş vrea să zbor alături de rândunici, aş vrea să mă târăsc ca o omidă şi să cunosc secretele ei, aş vrea să străbat munţii şi marea cu viteza gândului, aş vrea să vizitez şi să văd toate minunile lumii. Mai ales pe cele neştiute decât pe cele ştiute.



Mi-e dor de vuietul mării, mi-e dor de pescăruşi, mi-e dor de răsăritul şi mai ales de apusul soarelui în mare. Nisip, scoici care îmi înţeapă tălpile goale şi pielea mea arsă de soare. Mi-e dor de pielea mea bronzată, de razele fierbinţi care mă gonesc în mare şi de briza de la lăsarea întunericului. Şi revin cu picioarele pe pământ şi cu capul în nori, cum sunt eu de obicei.



Hmmmm, ce bine a fost să visez :P

DECÂT ATÂT!!!