miercuri, 19 mai 2010

Marele protest - o piesă de teatru

Am urmărit astăzi, cu un oarecare zâmbet la colţul gurii, cum zeci de mii de oameni au protestat, dacă se poate spune aşa, în faţa Guvernului. Nu zic, am văzut şi ochi în lacrimi şi pensionari luaţi cu ambulanţa/SMURD-ul.

Dar am văzut în imaginile transmise de canalele de televiziune foarte mulţi oameni care râdeau de parcă erau acolo pentru un concert. Şi ca să fie tacâmul complet, chiar s-a lăsat cu un concert: cel al lui CEREBEL.

Cu siguranţă de astăzi are parte de mult mai multă popularitate decât până acum şi tot cu siguranţă, a fost concertul cu cel mai mare public susţinut vreodată de el.

Pe lângă „măreţul“ concert a mai fost şi binecunoscutul Dans al Pinguinului în varianta Sindicaliştilor. Poate m-ar fi impresionat şi aş fi acceptat că este „varianta sindicaliştilor“, dacă nu aş ştii că NU este aşa. Această variantă am ascultat-o pentru prima dată în urmă cu aproape un an, de pe telefonul unei colege de breaslă.

Aşa că.. sincer. Cu toate motivele reale care exista pentru un astfel de protest de amploare, cel de astăzi mi s-a părut doar o piesă de teatru bine pusă în scenă. Nici măcar „foarte bine“ nu pot să spun pentru că dacă era aşa aş fi văzut doar români trişti şi revoltaţi, în nici un caz zâmbete, concerte şi dansuri.

DFECÂT ATÂT!!!

8 comentarii:

  1. Circ si apa ... de ploaie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Zicea mama mea(asistenta la vremea ei) ca la prima doza de morfina toti cancerosii viseaza o gradina cu trandafiri. Da' cancerul e tot in metastaza. Asa si astia. Au visat un protest.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Zeci de mii de oameni", mie personal mi se pare exagarat. Realitatea am vede-o daca am fi la fata locului.Tot ce transmite un post TV este "usor"exagerat (hai ca sint blind cu ei).Este mult exagerat.O camera orientata cum trebuie arata ce vrei tu, iar daca tu vrei sa arati o mare de lume este foarte usor.Asa ca nu trebuie sa inghitim tot precum gisca.Da pot fi oameni nemultumiti, dar in strada nu ai sa vezi citi spun ei.Cu parere de rau, dar realitatea este alta si nu cea aratata de aceste posturi pe care imi permit sa le numesc "de scandal".Cine nu este de acord nu are decit sa ma contrazica, pina una-alta aceste posturi nu cauta decit scandal uitind sa mai fie si obiective.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sintem un popor hitru cu apetenta pentru spectacol. Abia si-au stris chitarele cei de la AC-DC ca a urmat showul "autobuzul". Ne plac manelele, ne place delatiunea, mustim de ura fata de aproape, de invidie si normal de lacomie. Munca e ultimul refugiu. Sintem un popor, dar nu am apucat niciodata sa devenim o natiune. O natiune e caracterizata de coeziune in jurul unui sistem de valori reale. Pe noi ne caracterizeaza egocentrismul si dispretul reciproc. Cei 5% care gindesc altfel practic nu conteaza. Multi au si parasit de fapt aceasta tara tocmai pentru ca au inteles ca e in zadar sa mai spere intr-un altfel de miine. Asa ca nu ma mira de loc ca unii si-au aratat copios posterioarele in Piata Victoriei. Intoarse catre viitorul luminos cu nimic mai presus decit trecutul nu prea indepartat pentru care romanii voteaza constant de 20 de ani incoace. Un popor vesel , dar o natiune trista, pacat.

    RăspundețiȘtergere
  5. De la violenţă la concert e totuşi o realizare... :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, nu mai mergem cu carul cu boi luminat de lampase, am inhamat intre timp niste magari. Progresul e evident.:)Schnellzugul este insa pentru altii mai bravi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cand protestezi cu pensionari si sindicalisti nu poate sa-ti iasa decat asa. Atata timp cat tinerii stau deoparte vom avea astfel de proteste, cu muzica si voie buna. Manifestantii cred ca s-au bucurat ca au prins o excursie la Bucuresti.

    RăspundețiȘtergere