De ce Moş Crăciun şi nu Moş Ajun?

E o întrebare care îmi tot vine în minte de ani de zile. Îmi aduc aminte de ea, evident, la fiecare Crăciun.
Dacă e Moş Crăciun de ce vine în ajun? Şi dacă vine în ajun de ce nu i se spune Mos Ajun? Sau Moş Ajun Crăciun?

Poate reuşiţi voi să mă luminaţi.

Fie ca aroma de brad şi portocală, cozonacul cald şi colindele, să vă umple sufletele de bucurie şi linişte.

PS. Nu pot să nu vi-l arăt şi pe Moş Crăciun de România. Se potriveşte perfect cu situaţia din acest an.





DECÂT ATÂT!!!

Dacă nu reuşiţi să zâmbiţi ... vă forţez :))

Asta veţi păţi dacă nu ţineţi cont de sfatul meu din postarea anterioară :))

Sunt de-a dreptul dubioasă!!!

:)) nu vă speriaţi. Nu fac rău. Sunt dubioasă doar pentru mine. Sau na... dacă mai au şi alţii de comentat la partea asta, sunt bine veniţi.

De ce sunt dubioasă? Pentru că nu am intrat încă în hibernare. În fiecare an, cum se lăsa frigul, nu mai eram în stare să fac mai nimic. O amorţeală cruntă îmi cuprindea tot corpul şi mintea şi nu mai reuşeam să îmi revin decât primăvara. Ei bine... da, sunt dubioasă în acest an. Frigul a venit, zăpadă avem din belşug, hainele groase au fost scoase de la păstrare şi eu totuşi sunt plină de viaţă.

M-am plimbat în aceste zile prin ninsoare, pe zăpada frământată de pe trotuare, cu autobuzul... şi nu m-a deranjat deloc. Din contră! Am simţit că trăiesc, că îmi e bine, că .... nefăcând nimic util, fac totuşi ceva.

De câteva ori m-am surprins zâmbind şi mi-am dat seama de asta abia când am văzut alţi oameni zâmbindu-mi.

Încercaţi şi voi să vă plimbaţi şi să ignoraţi frigul, să vă relaxaţi făcând abstracţie de tendinţa de a sta zgribuliţi şi de a ţine ochii în pământ sperând că, dacă nu vedeţi prea multe în jurul vostru, veţi ajunge mai repede la destinaţie.

Poate voi vedea atunci şi mai multe feţe zâmbitoare în jurul meu.

DECÂT ATÂT!!!

Recomandarea medicului: vin fiert sau ţuică fiartă. Dacă nu... măcar un wisky!

Isteria care a cuprins întreaga lume era gata, gata să mă cuprindă şi pe mine. Asta cu toate că (părerea mea cel puţin) sunt o fire cerebrală, care nu intră în panică prea uşor şi genunchii încep să-mi tremure după ce a trecut pericolul, oricare ar fi el.

Aşadar…..! GRIPA PORCINĂ!!! AOLEU!!! DACĂ ASTA AM? Mai bine fug pe la toţi doctorii din oraş să îmi spună ce să fac, să bage pastile cu pumnul în mine, să mă fac bine. Vă spun eu. Nici o şansă. Capul nu mai au cum să mi-l rezolve!

Partea cea mai frumoasă a venit după ce am alergat câteva ore bune între doctori pe care nu îi găseam şi Spitalul de Infecţioase unde era coadă şi nu aveam chef să stau.Am reuşit într-un final să ajung şi la doctoriţa mea de familie. Nu era, dar avea un înlocuitor.
O doctoriţă convinsă că toate pastilele din lume nu fac cât O BEŢIE ZDRAVĂNĂ. „Dacă ajungi să vezi dublu, înseamnă că a doua zi nu o să mai ai nimic“, mi-a spus ea.

Şi uite aşa am plecat de acolo cu diagnosticul de viroză şi convinsă că trebuie să beau câteva căni de vin fiert sau câteva pahare de ţuică fiartă. Dacă nu, măcar nişte wisky, ca să omoare microbii, după cum tot ea mi-a spus.

Aşadar, vă rog să încercaţi să mă înţelegeţi în următoarele zile. Nu mi-a murit şi ultimul neuron. Este puţin ameţit sau mahmur, depinde de moment! Sper doar când şi-o reveni, să nu mai tuşesc şi nasul meu să nu mai fie ca un robinet.

P.S. Am ales varianta vin fiert cu scorţişoară, măr, gutuie şi zahăr vanilat. Vi-o recomand şi dacă nu aveţi viroză. :D


DECÂT ATÂT!!!

Violatorii de babe sunt printre noi!!!

Nu mai e „la modă“ violarea tinerelor prostuţe care pleacă din cluburi singure. Nici a celor care intră în scara blocului şi în lift cu bărbaţi pe care nu îi cunosc. Nici măcar drogarea lor în baruri sau la chefuri.

VIOLAREA BĂTRÂNELOR este cea mai nouă pasiune a obsedaţilor sexuali. Cu cât au mai mulţi ani, cu atât sunt mai apetisante pentru ei. În mai puţin de o săptămână au fost violate două femei în vârstă. Foarte în vârstă.

În ritmul ăsta, în câţiva ani o să ajungă minorii să scoată cadavrele din morminte ca să le „violeze“. O să se treacă de la gerontofilie dusă la extrem, la necrofilie.

Ca să vezi că nu vorbesc tâmpenii citeşte:

O bătrână de 71 de ani a fost violată de un minor


O bătrână de 91 de ani a fost violată de un tânăr de 26 de ani

Şi se mai spunea de motociclişti că sunt satanişti, violatori de babe :))


DECÂT ATÂT!!!

S-a întors lumea pe dos!!!!!!!!

Am avut ieri o mare surpriză. Am râs copios iniţial. După care mi-am dat seama că situaţia pe cât e de hilară, pe atât de imbecilă.

Înercând să aflu câte plângeri de abuz asupra minorilor au fost înregistrate pe parcursul acestui an prin Tel Verde, am avut marea surpriză să aud că dintr-un total de 48, doar 12 au fost reale. Restul? Copii prea răsfăţaţi probabil.

Îndrăznea vreunul dintre noi să se plângă că îl urechea mama sau tata că venea cu notă mică? Ne reclamam părinţii că ne pun să învăţăm sau să ne facem curat în camere? Doamne fereşte de aşa ceva. Şi poate tocmai din cauza asta am şi reuşit să facem ceva în viaţă.

Ei bine... copiii din ziua de azi (şi acu vorbesc ca o bunică)... îşi reclamă părinţii pentru aşa ceva. Mi se pare stupid, absurd, ilogic!!!

Ţin să subliniez că nu sunt de acord cu bătaia, nu suport actele de violenţă asupra copilului, dar nici să ajungă cei mici să anunţe Protecţia Copilului pentru că ei nu au chef să înveţe. Păi la aşa o fază nu ar merita chiar să îi baţi.

Părerea mea!

Citeşte AICI despre ultimele realizări ale Protecţiei Copilului pentru a-i putea ajuta pe copiii cu adevărat maltrataţi.

DECÂT ATÂT!!!

Calitatea medicilor din Spitalul Judeţean – îndoielnică sau nu?

Unul dintre cei care a comentat la articolul anterior mă întreba când voi vorbi despre calitatea medicilor de la noi. Este într-adevăr un subiect fierbinte pentru mulţi. O să dau câteva exemple de „profesionalism“ în Spitalul Judeţean. Nu voi da însă nume pentru că nu îşi au rostul.

Aşadar:

O să enumăr numai trei întâmplări din experienţa mea cu Spitalul Judeţean. De data aceasta legate de profesionalismul medicilor, nu de condiţiile de acolo.

Toate s-au întâmplat în mai puţin de o jumătate de an:

1. Bunicii mele îi era foarte rău şi avea febră mare. Ajungem la urgenţe, mă întâlnesc cu medici cunoscuţi şi în care aveam încredere. Au preluat-o imediat, au pus-o pe perfuzii şi i-au făcut analizele. Mă aşteptam să o interneze. Ei bine... nu. Au venit analizele şi ne-au spus că e numai o simplă infecţie urinară şi că poate pleca acasă. Numai noi ştim cum a trecut acea noapte. Dimineaţa, la prima oră, l-am sunat pe un medic de la alt spital braşovean şi în mai puţin de o oră era internată. Avea pleurită, adică inflamarea stratului de ţesut subţire care acoperă plămânii şi îmbracă cutia toracică. Aceasta i-ar fi fost fatală dacă mai stătea acasă câteva zile.

2. Mama mea a ajuns tot la urgenţele Spitalului Judeţean cu o durere acută de stomac. Nu veţi ghici ce diagnostic i s-a pus: infecţie renală  Ce are stomacul cu infecţia renală, nu ştiu. O fi avut şi aşa ceva, nu zic, dar pe ea o durea în continuare stomacul. Evident că am apelat din nou la bunătatea aceluiaşi medic de mai sus şi a stat şi ea internată aproape două săptămâni pentru că afecţiunile erau mai multe şi ceva mai grave. Şi în ziua de astăzi este pe regim şi va trebui să îl ţină toată viaţa.

3. Al treilea caz este poate cel mai tragic. Un domn a ajuns la spital în urma unui accident. „Nu are decât cu genunchiul probleme. Îl operăm dimineaţă“, i-a spus un doctor cunoştinţei mele care era cu el. Până dimineaţa omul a murit. Avea şi alte probleme nedepistate de un medic plin de „profesionalism“.


E adevărat că nu toţi intră în aceeaşi oală, că sunt plătiţi prost, că organismul uman este complex, că este o meserie grea, că fac gărzi peste gărzi ca să poată lua bani mai mulţi sau ca să suplinească lipsa medicilor. Au foarte multe „circumstanţe atenunante“ de partea lor şi sunt de acord cu ele. Cu toate astea eu zic că mai bine laşi locul unuia care se implică trup şi suflet în meseria asta decât să moară din cauza ta oameni care dacă ar fi consultaţi cum ar trebui ar mai putea trăi mult şi bine.

Pe de altă parte pot da şi câteva nume de oameni integri şi care chiar ştiu să îşi facă meseria. Unul dintre ei, din punctul meu de vedere, este doctorul Iosif Şamotă. Două persoane dragi mie merg pe picioarele lor acum, datorită lui. Uneia dintre ele nu i se mai dădea nici o şansă de recuperare a piciorului.

PS: Cei care vreţi, scrieţi şi voi experienţele voastre din spitalele braşovene. Poate cineva se va simţi destul de ofensat încât să încerce să schimbe ceva. Sau măcar să dea nişte explicaţii

PS1: Vă rog scrieţi un nume, chiar dacă nu pe cel real, ca să ştiu cui îi dau răspunsuri :). Pentru asta, după ce scrieţi, daţi un click la „Selectaţi profilul“, apoi selectaţi Nume/Adresă URL. Scrieţi un nume şi click pe postare. Prima dată o să vă spună că nu se poate, dar dacă mai daţi încă o dată clik o să fie ok.

DECÂT ATÂT!!!

Cearceafuri pătate şi boschetari ca la hotel, în Spitalul Judeţean

V-am promis că voi reveni cu o altă poveste de groază din Spitalul Judeţean Braşov. Cu aceeaşi ocazie descrisă în ultima postare, am putut să văd şi alte lucruri care m-au îngrozit. În acelaşi salon cu prietena mea era lăsat să doarmă un om al străzii. Se vedea clar că nu este sub nici un tratament. Mirosea îngrozitor evident şi era acoperit cu pătura de pe patul prietenei mele. Pentru că nu erau locuri libere în alte saloane am fost nevoite să aşteptăm acolo până i s-a terminat perfuzia.



Am făcut rost de o pătură din alt salon pentru că nu era tocmai cald. Nu a mai contat că era ruptă pe toate părţile şi zgâria de abia o puteai ţine pe tine.
Cearceafurile erau absolut îngrozitoare.




Pete mari şi galbene tronau pe ele şi erau umede de nu te duceau cu gândul decât la necesităţi fiziologice nespălate. „Nu vă uitaţi aşa urât că sunt curate cearceafurile. Sunt doar pete de sânge“, ne-a dat repede explicaţii o infirmieră de acolo.




Am înghiţit în sec amândouă. Fata se simţea mult prea rău ca să ne putem permite „luxul“ de a comenta ceva. Abia după ce şi-a mai revenit am ieşit din salon şi o doctoriţă foarte drăguţă ne-a lăsat să mergem în salonul proaspăt renovat, să stăm pe o bancă, pentru că paturile în continuare erau ocupate toate. „Da, vă înţeleg. E greu de stat în mirosul ăsta. Dacă domnişoara se simte mai bine puteţi sta pe băncuţă acolo“, ne-a spus femeia, pe un ton înţelegător.

Situaţia pentru mine este foarte clară. Boschetari, cerşetori, oameni ai străzii, sau cum le-o mai spune, folosesc Spitalul Judeţean drept hotel. Un loc călduţ în care să doarmă şi ei puţin, că paznicilor de la intrare le e mai milă de ei decât de cei care ajung cu adevărate probleme de sănătate acolo.

Locul este uneori şi curat dacă este vreun pat liber în salonul proaspăt renovat, dar în care nu se schimbă cearceafurile decât după cel puţin cinci pacienţi. Şi asta am văzut tot cu aceeaşi ocazie din păcate.
Asta e România secolului 21! Ăsta e Braşovul modern şi turistic. Aceasta este faţa pe care o văd turiştii străini care îşi rup picioarele la ski în Poiana Braşov.

DECÂT ATÂT!!!

Chemaţi ambulanţa sau SMURD-ul, nu taxiul

E pe bune! Dacă vă e rău şi vreţi să ajungeţi la secţia de urgenţe a Spitalului Judeţean Braşov, nu apelaţi la taxi sau la vreun prieten care să vă ducă acolo. Mai bine sunaţi la 112 şi staţi liniştiţi acasă până vine o maşină de urgenţă. Cei care nu aţi păţit-o, poate vă întrebaţi de ce?! Hai să vă povestesc cum merge sistemul sanitar de la noi. Mergi cu ambulanţa sau SMURD-ul? Ai o urgenţă adevărată. Ai reuşit să ajungi pe picioarele tale acolo? Nu ai nimic, poţi să aştepţi.


Am ajuns zilele trecute la urgenţe cu o prietenă. Fetei îi era foarte, foarte rău şi ne-am hotărât să mergem la spital cu maşina mea, tocmai pentru a nu mai aştepta după o maşină de urgenţe. Drumul ni s-a părut amândurora îngrozitor de lung pentru că ea se simţea din ce în ce mai rău. Odată ajunse la spital, nu am reuşit să ajungem „de urgenţă“ la un medic pentru că un paznic s-a postat în faţa uşii după care ne-a arătat că mai sunt încă 10 oameni care aşteaptă acolo. Cu toate că nu vedeam pe nimeni căruia să îi fie cu adevărat rău acolo, nu se ţinea nimeni de cap, burtă, mână sau mai ştiu eu ce, noi totuşi trebuia să aşteptăm.

La începutul anului, toată presa vuia că urgenţele vor primi bileţele colorate care să le arate medicilor cât de gravă este starea de sănătate a pacientului. Dar cine să dea acele bileţele? Paznicul? După aproximativ 10 minute când a văzut omul că fetei chiar îi e rău şi e la un pas de leşin, i-a rugat pe ceilalţi să nu se supere că ne va lăsa pe noi să intrăm în faţă. Buuun! M-am lămurit atunci. Bileţelul roşu, sau ce culoare o fi corespunzând stării pe care o avea această fată, este de fapt unul fictiv, trierea urgenţelor fiind făcută de acel om de pază care s-a dovedit a fi până la urmă foarte binevoitor.

Am răsuflat uşurate. Am reuşit să trecem de prima uşă. Ne-am izbit însă de a doua.


Nu vreau să vă plictisesc prea mult astăzi aşa că voi face din această poveste un serial. Zilele viitoare o să vă povestesc despre boschetarul care dormea pe patul de lângă cel în care stătea prietena mea şi despre cearşeafurile şi păturile de pe vremea lu’ împuşcatul, cel puţin. O să postez şi ceva poze în acest sens. Se pare că Spitalul Judetean este uneori mai accesibil unui om al străzii care vrea să se odihnească la căldură, decât unui pacient cu probleme de sănătate reale.

Aşadar, NU MERGEŢI CU TAXIUL SAU CU MAŞINA PERSONALĂ LA URGENŢE!!! DACĂ FACEŢI ASTA, NU VEŢI REPREZENTA UN CAZ DE URGENŢĂ PENTRU …. PAZNIC, ceea ce e cel mai grav pentru că nu veţi putea trece de el până nu se va convinge că vă e foarte rău.

Pentru astăzi,

DECÂT ATÂT!!!

Dragoste de primar!

A fost odată … că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti,...un primar taaaaare de treabă. Şi primarul acesta, aşa de mult iubea copiii, că nu suporta să îi vadă într-o grădiniţă normală, cu săli frumoaaaase, termopane puse din banii părinţilor şi căldură în toată clădirea. Nuuu! Primarul îşi dorea maaai muuult. Muuult mai mult. Dorinţa lui cea mai mare era să îi mute într-un PALAT!

Şi GATA cu visatul!!!! Povestea frumoasă, de adormit copiii, s-a sfârşit aici.

Ca să vezi nemaivăzutul! Nimeni nu şi-ar fi putut închipui câtă grijă are primarul de copiii ăştia mici şi amărâţi ai braşovenilor. Primarul Scripcaru vrea să le ofere micuţilor de la grădiniţa 34, din Parcul Tractorul, o grădiniţă nou nouţă. „Săli mai mari, mobilier nou şi modern, cantină, curte şi intrare separată faţă de liceenii de la Mircea Cristea. Ne-am gândit numai la binele copiilor“, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Vezi aici si ce spun părinţii despre „GRIJA PRIMARULUI“

Dar... cât s-a gândit la binele copiiilor primarul nostru preaiubit şi de toţi slăvit, atunci când a hotărât ridicarea celui mai mare complex sportiv chiar lângă această grădiniţă? Sunt absolut convinsă că s-a gândit fooooarte mult. Totul a fost gândit numai şi numai pentru binele lor. Să aibă săracii unde să facă sport, mişcare, să înveţe să meargă pe role şi să joace fotbal. Nu mai existau terenuri libere în Braşov pentru asta decât cel din Parcul Tractorul. Dacă mai punem la socoteală şi stricarea spaţiului verde pentru acest proiect... ajungem la concluzia că grija lui pentru copiii este claaaar foarte mare. Poate strica orice pentru „bunăstarea“ lor.

DECÂT ATÂT!!!

Direct din cartier – gesturi care nu se uită (oricât de sus ai ajunge)

„Băieţii din gaşca mea“ (ca să fiu în ton cu gestul în discuţie), au o vorbă: „De băutură nu ne batem joc“ (fraza e ceva mai lungă, dar nu merita să mă cobor la nivelul personajelor). Gestul preaminunatei directoare de la RTT, Cristina Antonie, a şocat o ţară întreagă şi nu numai. Şi nu pentru că ar cunoaşte-o lumea ca fiind o femeie finuţă, drăguţă, incapabilă să facă rău unei muşte sau vreo zână din poveşti. Ba din contră!!!

Şocul a fost că nu a mai reuşit să se abţină... în public, SAU MAI BINE ZIS SĂ O ŢINĂ ÎN FRÂU Primaru’ Scripcaru. Unde mai pui că l-a mai făcut de toată jerna şi pe dragul şi preamăritul ei (scuze, nostru) primar. Imediat după incident, Consulul Germaniei a întrebat: „Cine e nebuna asta?“ Răspunsul a venit repede de la cineva din spate: „Amanta primarului“. Nu eu am spus-o... aşa că nu pot fi acuzată de nimic.

Să fi fost oare gestul ei un mod de a-şi face publicitate? Să fi fost o strategie de a mai atrage putin atentia asupra ei? Sau acea voce care i-a „devzăluit identitatea“ să fi fost de fapt „pusă“ acolo doar ca să înţeleagă lumea o dată pentru totdeauna că EA, doar EA e PRIMĂRIŢĂ în Braşov. Trebuia să se ştie că acea fetiţă venită în urmă cu ceva ani de undeva din Craiter ca să vândă flori în centrul Braşovului, a ajuns în fruncea urbei.

Să fi fost totuşi una dintre crizele de care scriam ceva mai înainte? Cred că …. de fapt, de când i-a crescut părul, i-a scăzut ….. hai să îi spunem RĂBDAREA.

VEZI AICI INCIDENTUL ÎN URMA CĂRUIA „PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN, S-A UDAT“


P.S. Prin presă circulă şi cel mai nou banc: „Ce faci dacă lucrezi la RTT şi te invită şefa la o bere? Răspuns: Te rişti...“

Frumoasă urbe, frumoase gesturi.

DECÂT ATÂT!!!

Viaţă de criză, într-o lume în criză

Alergăm de nebuni să aducem ştiri proaspete, dăm telefoane să găsim informaţii, discutăm, facem şedinţe, fiecare cuvânt poate fi o informaţie preţioasă, nu trebuie să pierdem nimic. Deadline-uri, criză de timp, criză de paturi în spitale, criză de saltele în grădiniţe, criză de locuri de muncă, criză de oameni cu cap în parlament, criză de doctori (buni, mai ales), criză de locuri de parcare, criză de medicamente, criză de soluţii, criză de identitate, criză de modele, criză de specialişti, criză de lichidităţi, criză de râs, criză de plâns, criză de nervi, criză de bine, criză de idei, criză de imagine, criză de pe palierul doi, trei sau cât o mai fi, criză de englezită cronică pentru Geoană, criza vârstei de început, de mijloc şi de sfârşit, criză de rinichi, de fiere, de tuse sau ce vă mai trece prin cap, criză de bun simţ şi unde mai pui că a apărut acum şi ciză de HÂRTIE IGIENICĂ în Cuba. După cum vedeţi nu am pus la socoteală şi criza finaciară de care ne-am săturat cu toţii să tot auzim. Şi lista ar mai putea continua muuuult şi bine. Am scris numai săptămâna asta vreo două articole despre diverse crize în diferite domenii.


Criză de saltele în grădiniţele din Braşov

Criză de asistenţi maternali şi de bani la Protecţia Copilului


Am avut astăzi o revelaţie (ceea ce între noi fie vorba... se întâmplă cam rar :)) ). Viaţa mea este o criză şi într-o criză continuă. Nu râdeţi că ... şi a voastră e la fel :) )

Nu pot să vă urez decât O VIAŢĂ DE CRIZĂ fericită!!!

DECÂT ATÂT!

Alb şi negru - întuneric şi lumină

E o nebunie, un vârtej al vieţii din care nu putem ieşi. Încercăm din răsputeri. Când zicem că am scăpat, gata, suntem liniştiţi … cineva apare cu un rânjet satisfăcut în faţa ta şi îţi arată că de fapt te-ai minţit singur. Ai crezut doar că ai reuşit să te smulgi din tornada în care ai fost prins. Doar o iluze, doar imaginaţia ta bolnavă ţi-a spus asta… nimic altceva.

„Unii spun că viaţa e o luptă, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câştigat sau a pierdut”, spune Tudor Chirilă în cea mai realistă melodie despre viaţă, „Scrisoare către Făt Frumos”. Cât de uşor şi deprimant e să te gândeşti la viaţă după ce asculţi piesa asta. Atât de simplă şi atât de plină de înţeles. Atât de reală şi totuşi atât de greu de exprimat.

Cu toţii ne luptăm. Şi ne luptăm …. Şi ne luptăm…. Şi pentru ce? E oare cineva fericit tot timpul? Există cineva care poate spune cu mâna pe inimă că a avut întotdeauna o viaţă cu adevărat fericită, lipsită de probleme, lipsită de griji? Cu siguranţă, nu! Dar cum am putea să ne mai bucurăm de ceva dacă ne-ar fi întotdeauna bine. Albul nu ar fi alb, dacă nu ar exista negrul, lumina nu ar fi lumină, dacă nu ar exista întunericul şi fericirea nu ar avea nume, dacă nu ar exista tristeţe. Aşa că ……

Zâmbiţi şi veseliţi-vă!!!! Mâine va fi mai rău!

DECÂT ATÂT !!!

Un ridicol ce este la rândul lui ....… ridicol!!!!

Ne legăm unii de alţii cu sfori invizibile. Avem impresia că noi ne aparţinem numai nouă şi ceilalţi … tot nouă. Că toată lumea ne aparţine. Ne amăgim degeaba. Nici măcar noi nu ne aparţinem. Suntem doar un cumul de idei, doar nişte gânduri care trec mai repede ca vântul. Crede cineva că îşi va mai aduce cineva aminte de noi, mai mult de … hai să exagerez puţin pentru că unii poate îşi vor cunoaşte nepoţii … 20 de ani după ce murim? O să spuneţi că Einstein, Picasso, Kant sau alţii asemeni lor, au rămas în istorie (bine, bine … şi Andreea Esca pentru cine a vrut-o în cartea de istorie )). Da! Au rămas în istorie, dar uitaţi-vă în jurul vostru. Nu!!!… Mai bine întrebaţi pe oricare de lângă voi cât de multe ştie despre oricare dintre ei? Vă spun eu cât ştiu 99,99999 % dintre cei câţiva care sunt mai citiţi: a fost om de stiinţă sau pictor sau scriitor, sau … depinde despre cine întrebi. Mai mult? În nici un caz. Ştie cineva prin ce greutăţi au trecut? Dacă au fost huliţi sau iubiţi de cei din jur? Dacă au fost căsătoriţi, divorţaţi, burlaci, homosexuali sau lesbiene? Dacă au avut şi alte pasiuni decât cele în care s-au făcut remarcaţi? Poate doar cei care au avut şi ei o pasiune să studieze despre asta, dar nici despre ei nu ştie nimeni nimic. Unde mai pui că, dacă îl întrebi pe un licean de acum cine este Picasso, te întreabă eventual dacă e manelist sau are maşină mai „bengoasă” ca a lu’ tac’su. Totul e deja de-a dreptul ridicol. Un ridicol ce este la rândul lui… ridicol!!!

DECÂT ATÂT!

Cine nu are un bătrân ... să nu-i mai vorbească de rău!!!

Iacătă că n-am murit, sunt bine sănătoasă şi cu mult chef de scris. Şi de parcă nu mi-ar ajunge scrisul de la muncă, m-am hotărât să mă reapuc de scris pe blogul ăsta pe care l-am cam dat uitării de mai bine de 4 luni. WOW!!! Abia acum îmi dau seama cât a trecut :)) Ce-i drept am reînceput şi la insistenţele unora, nu dăm nume că e strict secret.

ENJOY!!! După ce citiţi mă puteţi înjura, critica, puteţi scrie ce vreţi voi de rău sau de bine despre postări şi pe cuvânt de .... ziarist că nu mă supăr. Nici măcar dacă faceţi ATAC LA PERSOANA MEA PROPRIE ŞI PERSONALĂ :)) atâta timp cât e în limite decenţei.


Trăim nişte vremuri pe care bunicii noştri nici nu şi le imaginau. Ne mai miram că bătrânii de lângă noi îşi fac cruce din 3 în 3 minute când merg pe stradă? Păi mie îmi vine să îmi fac cruce din 3 în 3 secunde. Ne mai mirăm că au ochii trişti când sunt „în societate”? Eu am ochii trişti încontinuu pentru că în jurul meu urlă manelele – un model clar de incultura, de degradare maximă, de cuvinte care nu mai respectă nici o urmă de bun simţ, de gramatică, de limba română, sfidează orice urmă de inteligenţă şi bagă din ce în ce mai mulţi în întunericul inculturii. Am ochii trişti pentru că nu mai văd bătrâni fericiţi, zâmbind, doar atunci când primesc un cuvânt bun şi se mai simt şi ei puţin… măcar puţin …. bagaţi în seamă. În nici un caz stimaţi, apreciaţi pentru viaţa pe care au dus-o numai ei ştiu cum, pentru ce ne-au lăsat nouă, celor mai tineri. Aaa, nu!!! Despre asta nici nu se poate aminti.

Aud în jurul meu doar: „M-am săturat de boşorogi. Toată ziua se plimbă cu autobuzul că nu ai loc de ei. Da tuh, ştiu! De la 6 dimineaţa ei sunt în autobuz, parcă sunt proşti. Îi caută moartea pe acasa şi ei se plimbă cu autobuzul, că doar au gratuit” sau „Aoleu am stat la o coadă de am înnebunit să îmi plătesc factura că era plin de mumii. Se duc şi stau la cozi de la prima oră. Nu scapi nicăieri de ei”.

Aşa e, nu scapi nicăieri de ei. Şi TU vei ajunge la vârsta lor. Şi alţii vor dori să scape de tine! Ce te vei face atunci? Zici că tu niciodată? Mai gândeşte-te. În locul celui pe care îl înjuri acum, vei fi tu….peste numai o clipă. Că doar atât e viaţa ta. O CLIPĂ. Cei pe care îi înjuri acum, dacă te uiţi mai bine, ar putea fi bunicii sau părinţii tăi, cei care ţi-ai schimbat şi spălat de 10 ori pe zi scutecele, că pe atunci nu exista PAMPERS, cei care nu au dormit nopţi în şir pentru că erai bolnav, cei care au muncit zi şi noapte ca să aibă ce să îţi dea de mâncare ţie, pentru că ei se obişnuiseră să trăiască mai mult cu aer. Şi au făcut totul cu dragoste. Cu multă dragoste!!!

Ai avut noroc de părinţi mai bogaţi? Bravo ţie (sau lor), dar nu îi dispreţui pe cei care nu au avut tot ce şi-au dorit, cei care au muncit din răsputeri la firma părinţilor tăi, tocmai pentru a-i merge bine familiei tale şi a avea si el parte de puţin din multul familiei tale, ca să aibă cu ce îşi hrăni copiii. Acei copii care acum sunt prietenii tăi, alături de care petreci în cluburi şi baruri.

Nu încerc să schimb lumea. Ştiu că nu voi putea. Ştiu că sunt unii care se vor gândi că am îmbătrânit înainte de vreme, că am ajuns să gândesc că la 70 de ani sau că parcă sunt o profesoară „a dracului” care vrea să îşi plictisească elevii cu lecţii stupide despre viaţă. RECUNOSC!!! EU SUNT ACEEA! Moooaahahahahahahaha )

DECÂT ATÂT!!!!

Pe timp de pace multi viteji se-arata

Ati auzit expresia ca la necaz se cern prietenii? Sincer va spun: E ADEVARAT! CAT SE POATE DE ADEVARAT! Unii dintre ei chiar nu au cum sa te ajute, altii insa… uita complet de tine. Eventual iti spun cateva vorbe de compatimire. Invatati naibii o data pentru totdeauna: NU de compatimire au nevoie cei aflati la necaz, ci de o solutie care poate parea evidenta, dar pe care in acel moment nu o vezi, de o idee, de o mana de ajutor, de ceva concret. Atunci cand ai cele mai mari probleme gasesti atat de putini oameni care vor cu adevarat sa te ajute incat ajungi sa te intrebi de ce cu doar cateva zile inainte iti promiteau marea cu sarea, de ce au facut promisiuni pe care nu si le pot tine? DE CE? Le multumesc acum singurilor colegi care au venit cu idei concrete, care si-au consumat minutele de pe telefoanele lor in incercarea de a ma ajuta si care, desi nu ma asteptam la unii dintre ei, au aratat ca le pasa: Claudiu Loghin, Andrei Constantin, Ioana Marinescu si NU in ultimul rand, Mariana Sebeni. Sar’mana mult!!! Voua va promit ca voi supravietui mizeriei din viata asta si ca, asa cum spune proverbul, "nu mor caii cand vor cainii".

PS. Ca sa se termine o data pentru totdeauna speculatiile pe seama plecarii mele de la RTT: am vrut sa plec pentru ca am crezut intr-o idee care s-a spulberat cand imi era mai greu. Imparatia Sa (la feminin) a aflat si s-a (o citez) “ofticat”. Asa ca mi s-a facut foaie de restructurare. Si … DA, din 27 februarie, adica vinerea viitoare, voi fi SOMERA!!!(spre bucuria unora) Aveti si alte intrebari? Abia astept sa le lamuresc o data pentru totdeauna.

10 porunci pentru gasirea fericirii

Mi s-a spus aseara ca scriu lucruri prea triste pentru firea mea optimista. Asa ca m-am hotarat sa schimb asta, cel putin azi. Am cautat si chiar am gasit si o lista cu ce trebuie sa fac pentru a fi mai fericita. Va vine sa credeti? Chiar exista si retete ale fericirii eterne ). Unele lucruri au dat rezultate bune, altele nu. Va arat lista pentru ca poate mai sunt printre voi si altii care au nevoie de o astfel de indrumare. Asa ca, incepem:



1. Scapa de vechiturile din casa. – Am facut deja asta. Mmm, nu m-a facut sa ma simt mai bine. Imediat dupa, mi-am dat seama ca de unele mai aveam nevoie

2. Nu mai accepta ca cei din jur sa te critice sau sa te ia la misto. Daca le-o retezi de cateva ori, se vor potoli pana la urma. Fiecare critica la adresa ta e ca o injectie cu unde negative. – Si pe asta am incercat-o. Ce-i drept, asta ajuta putin. Cel putin pana se intoarce impotriva ta.

3. Nu-ti fa promisiuni singur. Traieste clipa! – Clipa e cam trista asa ca … parca nu as fi tinut cu tot dinadinsul sa o traiesc

4. Obisnuieste-te cu gandul ca esti unic, cu reusitele si, din cand in cand, esecurile tale! - Esecurile sunt problema. Reusitele sa traiasca!!!

5. Cere si ti se va da. Oamenii nu-ti pot citi gandurile (nici macar sefii), si e inutil sa astepti sa primesti ceva ce nu ai cerut. – Asta e cea mai tare! Ce te faci cand ceri si nu ti se da? Sau ti se da exact opusul (adica un sut in … dos). Hmmm. Atunci chiar e o problema…

6. Afla ce e bine pentru tine. – Asta e ok! Am aflat! Yupiiiiii….. ok, si acu? Ce fac cu ce am aflat? Ma ajuta cineva cu asta? Pe mine ma depaseste….

7. Priveste fiecare experienta prin care treci, buna sau rea, ca pe o noua etapa. Nimic nu ti se intampla fara un scop anume si peste ceva vreme iti vei da seama si care e acesta. – Abia astept sa vad care e scopul. Sincer!!! Scopuleeeeee, arata-ti fata odata ca m-am saturat sa te caut.

8. Invata sa risti. De cate ori ti-e teama sa faci un lucru, arunca-te cu capul inainte! E singura cale! Dupa ce vei vedea cate satisfactii iti aduce riscul asumat, increderea in fortele tale va creste simtitor. – Ooooookkkkkkkk. Am riscat, am pierdut, satisfactiile unde sunt? Increderea a cam scazut ce-i drept, asa ca nici asta nu a mers

9. Fa-ti inventarul. Fa o retrospectiva a lucrurilor care ti s-au intamplat in ultima vreme. – Asta e deja facut si nu imi plac. Tocmai de astea incerc sa scap si de preferat e san u imi aduc aminte de ele

10. Valorifica-ti talentele sau macar dezvolta-le. Daca faci ceva pentru care esti inzestrat, o vei face bine si te vei simti special. – Ok, dar unde sa fac asta? Stie careva?

Se pare totusi ca pe mine lista asta nu m-a ajutat mai deloc. Sorry … macar am incercat. Poate doar cat m-am distrat comentand despre ea. Poate aveti voi mai mult noroc.

Sa ne rugam Domnului ca ochiul Dracului sa fie sanatos!!!

Am gasit acest titlu pe un site oarecare. Mi s-a parut absolut genial! Stim cu totii vorba: “BANUL e ochiul Dracului”. La cum sta situatia financiara a tarii, a firmelor, a noastra, in ultima perioada, imi dau seama ca banii nostri nu mai sunt deloc sanatosi. Piata financiara este bolnava. As putea spune ca sufera de o boala cronica si molipsitoare. As putea spune…, dar nu cred nici o clipa asta! Raman la parerea mea: criza financiara din Romania este muuult accentuata, fara un motiv real, de patroni. Incearca asftel, asa cum fac romanii de obicei, sa mai stoarca ceva de pe spinarea angajatului, pentru a le ramane lor mai multi bani in buzunar. Doamne, fa cumva ca ochiul lui 666 sa fie indestulator pentru banci, pentru patroni, pentru guvernanti si … daca se poate si daca mai ramane ceva… si pentru mine, omul de rand! Ar fi bine Doamne ca ochiul Dracului sa fie sanatos, ca ne e drag tuturor!

Viata ca un circ!!!

“Tara, tara, vrem ostasi!”, “Cine nu-i gata il iau cu lopata”, “1,2,3 la perete stai”. Asta auzeam in fiecare zi a copilariei. Jocuri, suparari mari pentru ca nu eram intotdeauna cei mai buni. Jocurile de atunci s-au transformat in adevarate lupte in ziua de azi. Supararile care atunci pareau cele mai importante din lume, par acum doar …. alte jocuri de copii. Unii se intreaba daca Dumnezeu se joaca cu noi in anumite momente. Eu m-as intreba daca noi ne jucam de-a Dumnezeu. Avem impresia ca suntem cei mai importanti, ca fara noi lumea nu ar avea un sens, o directie. ) Glume proaste! Cu sau fara noi lumea e aceeasi, cu sau fara noi, viata merge mai departe, cu sau fara noi vor exista in continuare invinsi si invingatori, rai si buni, ingeri si demoni. Ceea ce nu pot eu intelege este insa: cei care ajung la maturitate cu sufletul impietrit sunt cei care au avut o copilarie nefericita? Cei care au fost marginalizati de ceilalti copii cand venea vremea jocurilor? Cei care nu au fost lasati de parinti sa iasa afara sa se joace cu ceilalti copii? Sau … pur si simplu asa s-au nascut? Cu suflete mici, in care nu a mai incaput si partea buna a vietii. Si pana la urma sunt de inteles si ei. Si-au gasit o directie: cea a raului! Si se tin de ea!. Si acum, sincer: se considera vreunul dintre voi cu adevarat bun? Daca da, acela se minte singur infiorator de mult. Grow-up!!! NU EXISTA INGERI PE PAMANT!!!!!!!! TOTUL E DOAR UN MARE CIRC! Cu oameni care isi joaca fiecare personajul si cu animale dresate sa asculte de aceia care au biciul in mana.

Oftica (,) costa !!!

Cine se oftica plateste! Si e pe bune! Nu actionati dupa impulsuri ca s-ar putea sa dati de un dracusor, care sa va dea planurile peste cap. Ce-i drept il stresati putin pe dracusor, dar nu veti face decat sa il intaratati mai tare. Oricum… uneori castiga dracusorul. Isi castiga (daca se poate spune asa) drepturile legale. Nu vi se pare total aiurea sa te bati pentru dreptul tau? Mie da, dar nu ma mai mira nimic. Cel mai aiurea mi se pare sa mergi ca simplu angajat sa le pui legile in fata si sa te contrazica fara argumente. Just for fun! Abia dupa ce, cu o fata foarte calma si cu ranjetul pana la urechi, le spui ca ori aplica legea ori se ajunge in instanta, isi dau seama ca de fapt ai dreptate. Unii angajatori chiar cred ca toti angajatii sunt mai prosti, asa, de felul lor, si "Doamne apara si pazeste, ca doar nu indrazneste vreunul sa ceara ce i se cuvine. Ca doar nu e chiar asa masochist sa se lupte cu noi". Ete, iaca, n-au dreptate! Mai sunt si exceptii. Si pentru ca “oftica” nu e un argument destul de bun pentru un dracusor cresc subit si cornitele. Probabil ca in ele sta desteptarea natiunii. Asa ca, ma repet: oftica (te) costa!!! (ca sa nu repet cacofonia din titlu). :)

SFAT: nu va lasati calcati in picioare de persoane ofticoase

Tara noastra-i o comoara....

Avem o tara ca in vise. Pacat numai ca e locuita. Orgolii, pretentii, razbunari, crime, jafuri, oameni care pentru ca au furat o paine pentru ca le era foame stau ani buni dupa gratii (macar acolo au ce manca), altii care fura miliarde nu fac nici o zi de parnaie. Toate sunt ale noastre. Nu suntem egoisti si le dam si altora. Trimitem violatori in Italia, cersetori in Turcia si Germania, interlopi in Spania si curve pe peste tot pe unde se poate. Ca doar e cea mai veche meserie din lume, nu? Suntem chiar foarte darnici si in acelasi timp foarte zgarciti la lucruri bune. Faina Romania asta, nu?!! Sau tragi-comica. Sau chiar trista, de-a binelea. Oricum, e unica.

Oare de ce doar atunci cand suntem la pamant cu banii ne gandim si la suferinta celui care ca si noi, nu are. Si de ce atunci cand avem de toate ne uitam cu dispret la cei ce nu au. Nu fac nici eu o exceptie. Astazi mi s-a intamplat ceva ce m-a facut sa imi dau seama de asta. A venit la mine un baietas, de vreo 7-8 ani sa imi ceara 10 bani (au inceput sa faca pana si ei diferente intre 1000 de lei si 10 bani). De obicei nu le dau bani. Le cumpar un corn, un iaurt, chestii de genul. Astazi insa i-am dat chiar 1 leu. Dupa ce a facut cativa pasi l-am chemat inapoi si i-am mai dat inca 1 leu. De ce? Daca eu sunt situatia in care nu mai am bani nici sa mai pun ceva pe raftul frigiderului? Si mi-am dat seama brusc ca sunt trista pentru el! Sau poate eram trista pentru mine? Dumnezeu mai stie!!!Cert e ca saracia ne face uneori mai rai si in stare sa dam in cap altora si alteori mai sufletisti, mai umani.

Habar nu am ce am vrut sa zic cu asta. Am vrut doar sa o zic. Sa o scriu mai bine ca e mai usor decat sa ma exprim cu voce tare.

E numai inceputul

Circoteca este tot ceea ce traim noi acum, in anul 2009. La ce post de tv ne uitam, ce ziare citim, ce povestim in autobuz, la coltul strazii, la coada la carne cu pret redus (aaa, scuze, acolo ne batem)... totul a devenit doar un mare circ.

Spunea cineva “Dragi români, porniţi televizoarele şi priviţi haosul în toată spledoarea lui!”. Eu as spune altfel acum”Opriti dracului televizoarele si priviti la tot haosul din jurul vostru, la toata circoteca creata de niste clovni care nu stiu decat sa dea din gura si sa zbiere cat ii tin plamanii ca altii sunt de vina”. Vechea vorba a romanului: eu n-am facut nimic, el e vinovatul. Si arata cu degetul spre oricare e mai aproape de el. Asta asa... Ca sa se vada bine spre cine arata.

Poate va intrebati si voi (ca si mine, de altfel,) de ce mi-am facut blog? Habar nu am, sincer! Poate pentru ca m-am saturat sa mi se bage pumnul in gura si sa mi se zica ce trebuie sa zic si ce nu. Asta asa … ca sa nu supar, Doamne fereste-ma si apara-ma, pe cineva sus-pus, care pentru ca se “oftica” da cu barda. Si am reusit sa (citez) “oftic” o astfel de persoana, asa ca am devenit brusc o persoana numai buna de restructurat pe motive financiare. Da-o dracului de restructurare!!! Ce motive bune le-au dat americanii romanilor care sunt obisnuiti sa aiba sclavi pe plantatie si nu angajati, care sunt oameni ca si ei doar ca nu au uitat de unde au plecat.

Imi cer scuze de la cei care pana acum nu m-au auzit injurand. Promit sa o fac mai des. Poate asa voi atrage si mai multe antipatii. Nu mi-ar strica! Deocamdata am putine … da buneeeee taica!!!